Cand frunzele sunt asemenea soarelui la asfintit

  Ma plimb prin parcul care acum 1 luna era plin de rasete si de fum de tigara.Ei acum nu se mai aud rasete,iar singurul fum care se vede  este acela care iese din hornul unei case.Singurul sunet care se aude este fosnetul frunzelor care au acoperit goliciunea pamantului dupa atata timp.Ma asez pe o banca si fredonez o melodie in timp ce toamna se joaca cu parul meu.E atat de liniste peste tot.E prea liniste.Dar iubesc toamna.Iubesc tot ce inseamna ea:frunze uscate,o gramada de carti noi,vantul bland pe fata mea.Oare copacii o iubesc?Oare cand ea soseste ei pierd ceva in afara de frunze?Stau pe banca incercand sa caut raspunsul la aceasta intrebare si te astept sa vii.Toamna nu este singura care s-a jucat cu parul meu vreodata iar degetele vantului nu sunt singurele pe care le-am simtit pe obrazul meu.Anul acesta are nevoie de toamna,iar eu am nevoie de tine,copacii si-au pierdut frunzele,dar refuz sa cred ca eu te-am pierdut pe tine.Deschid un pachet de tigari,apoi inca unul si inca unul.Cand ajung la ultima tigara al ultimului pachet realizez ca frunzele m-au acoperit complet.Este o senzatie placuta.Tigara in mana si semnificatia tomanei imbratisandu-ti fiecare centimetru al corpului.Este perfect,dar eu vreau sa simt si alta imbratisare in afara de cea a frunzelor.Vreau imbratisarea ta.