Capitolul 7

     Inca o data i-am facut pe plac mamei mele si am renuntat la ceea ce vroiam eu. Dar stiam in viata mea asa functionau lucrurile si asa vor functiona si mai departe. Nimeni niciodata nu m-a intrebat daca vreau ceva sau daca imi displace ceva. Poate ca mama are totusi dreptate de aceasta data: nici macar nu-l cunosc pe barbatul acesta si din pacate sau poate din fericire nu-l voi cunoaste vreodata. Cine stie poate chiar voi fi fericita alaturi de Cal si viata mea va fi perfecta. Voi avea copii, care la randul lor vor avea alti copii si asa mai departe. Cand voi fi batrana vor avea grija de mine si-mi vor trimite scrisori din vacante.

     Eram cufundata in gandurile mele si nici macar n-am auzit pasii care se apropiau tot mai mult de mine.

-Rose!

M-am intors sa vad cine ma striga si cu uimire am vazut ca era Jack.Nu eram in stare sa-l privesc in ochi, dar nici nu puteam sa plec.

-Ce este?am spus eu cat de rece am putut

-Pai…vroiam doar sa…-era clar ca nu se astepta la o reactie ca aceasta.Vroiam doar sa te invite la o plimbare.

-Domnul Dawson, sunt chiar ocupta si nu se cuvine ca o femeie logodita sa se plimbe cu un barbat pe care abia il cunoaste.

-Dar…cu putin timp in urma erai de alta parere.

-Am vrut doar sa va rasplatesc pentru ce a-ti facut..nimic altceva

-Rose, iti spun asa pentru ca nu am de gand sa-ti  spun domnisoara deWitt…vezi nici macar nu-mi amintesc restul, nu cred nimic din ce spui. Nu e natural. Ai venit sa ma cauti, pe mine un pasager de la clasa a 3-a pe care atunci chiar nu l-ai cunoscut deloc . Dar voi astepta sa-ti schimbi parerea si sper c-o vei face. Pentru prima data in viata ta vei face ce vrei tu. Si ma vei cauta, pentru ca ai mai facut-o odata. Si te voi astepta , pentru ca la randul meu am mai facut-o odata.

-Trebuie sa plec., am spus eu, incercand sa-mi stapanesc lacrimile.

-Rose, sti unde trebuie sa mergi pentru a ma gasi.

 M-am intors in camera si am inceput sa plang. Nu stiam de ce. Putea fi din cauza faptului ca ma cunoastea atat de bine , sau poate era.. acel lucru care imi spunea ca avea dreptate in tot ce spunea.O sa ma intorc.

     Asa am si facut. Peste nici doua ore m-am dus sa-l caut. Eera viata mea, aveam dreptul sa aleg. Si am ales sa ma duc la el.

   Se uita la ocean, la fel ca prima data cand l-am vazut.De data aceasta insa parea mult mai trist si cufundat in ganduri.

-Stiam ca o sa ajungi, imi spuse el, fara sa intoarca macar capul

-De unde ai stiut ca sunt eu?

-N-o sa sune prea frumos, dar nimeni de la clasa a 3-a nu se parfumeaza.

-Aaa..

-Si in afara de asta, am spus tuturor ca vreau sa fiu singur, deci numai tu puteai fi.

-Jack, imi pare rau. Am gresit, dar am venit sa-mi repar greseala. Vreau sa sti

-Tac, imi spuse el intocandu-se in sfarsit. Nu e nevoie sa-mi spui nimic. Ti-am spus ca o sa te astept si ti-am spus si ca tu sigur ma vei cauta. In ambele cazuri am avut dreptate. Te-am asteptat, tu ai venit si asa este tot ce conteaza. Acum hai cu mine.

-Unde?

-Domnul Andrews  a spus ca Titanicul e biletul nostru spre paradis. Iti voi arata ceva asemanator .

Capitolul 6

-Deci, doamna Dawson dumeavoastra insinuati ca a existat un barbat pe nume Jack Dawson pe Titanic?

-Dumneavostra domnule Ballard insinuati ca mint?

-Cred ca m-ati inteles gresit doamna. V-am pus aceasta intrebare pentru ca nu s-au gasit niciun fel de documente care sa contina acest nume.

-Era un pasager de la clasa a 3-a, deci cum ar fi putut sa fie? Acum lasati-ma sa-mi continui povestea, va asigur ca este una interesanta pentru voi. Sa nu uitam motivul pentru care m-ati adus aici. Vreti sa stiti unde se afla ‘Inima oceanului’. Trebuie sa mentionez ca sunt o femeie batrana si ca memoria ma lasa uneori..mai ales daca sunt intrerupta ca acum. Fiti siguri ca nu vreti sa  se intample asa ceva. Ziua de 14 aprilie era una foarte importanta pentru diamantul pe care-l cauta-ti.

-In regula doamna, continuati

    Cum spuneam ziua de 14 aprilie a fost una importanta pentru Inima oceanului si decisiva pentru Titanic. Cal nu vorbea cu mine mai deloc si mama imi arunca priviri gen ‘cum ai putut’. Ma simteam cu toate acestea foarte bine. Chiar ma bucuram ca sunt suparati pe mine, cel putin in felul acesta nu eram obligata sa le ascult ideile proprii despre viata perfecta. Desigur nu stiam ca acest lucru avea sa se schimbe curand. Luam masa de pranz, cand la un moment dat am varsat ceai pe rochie si m-am dus imediat s-o schimb. Mama care vroia sa pastreze aparentele s-a ridicat de la masa si m-a urmat in camera pentru a ma ajuta sa ma schimb.

   Era numai zambete, dar cand am ajuns in odaia mea s-a incruntat si fara niciun cuvant a inceput sa caute printre rochii. Era clar ca era furioasa.

  Cand a ales in sfarsit o rochie a deschis pentru prima data gura, dar desigur ca de fiecare data nimic frumos nu a iesit din ea.

-Sunt dezamagita de tine, nu  credeam ca esti in stare sa-mi faci asa ceva, imi spuse ea.

Nu i-am raspuns, m-am multumit cu o mutra pe care desigur ea nu a observat. Dar tacerea mea nu a linistit-o, chiar din contra.

-Rose, raspunde-mi cand vorbesc cu tine.

-Mama nu mi-ai pus nici o intrebare. Si in afara de asta chiar nu inteleg ce am facut.

-Sti pentru ce ne-am imbarcat pe vasul acesta? Nu cred ca sti, ei bine eu da. Asa cum fiecare pasager de pe acest vas sunt si eu in cautarea unei vieti mai bune. Lucrurile nu stau asa cum vrei tu, Rose. Imediat ce ajungem la New York, o sa uiti tot ce s-a intamplat intre tine si …omul acela, o sa-i spui lui Cal in fiecare zi cat de multi l iubesti si toate lumea o sa fie fericita. Prima parte o poti incepe chiar acum. Jura-mi ca nu vei mai vorbi niciodata cu acest barbat. Rose, jura-mi. Am ramas falite, tot ce avem este acest nume si generozitatea lui Cal. Nu fi atat de egoista, gandeste-te la mine. O sa ajung in strada, Rose

Nu am mai spus nimic, dar cred ca pentru prima data in acea calatorie m-am simtit vinovata. Poate pana la urma il iubeam pe Cal, dar nu reuseam sa-mi exprim dragostea. De un lucru eram sigura:nu voi mai vorbi cu Jack niciodata.

-Rose, niciodata!

-Am inteles.., am spus eu aproape in soapta.

-Hai sa ne intoarcem la masa si sa ne prefacem ca totul este  perfect.

Atlanticul lacrimilor

Pentru ca scriu aceasta carte despre Titanic m-am gandit ca ar fi de datoria mea sa nu las ziua de 14 aprilie sa treaca neobservata prin calendarul blogului Life is worth it.In 1912 aceasta zi de 14 aprilie era ziua in care Titanicul a vazut pentru ultima data lumina soarelui. Titanicul a luat cu el in adancuri sute de suflete, o gramada de bijuterii si sansa fiecarui pasager, bogat sau sarac la o viata noua, dar cand cele 46.000 de tone au tulburat apele Atlanticului in drumul lor spre abis au scos la iveala eroi adevarati printre care se numara :
                                                                             Capitanul Edward John Smith care a ramas la bord pana la sfarsit                                                                    John Jacob Astor,milionarul care a renuntat la locul sau din barca de salvare                                                         Benjamin Guggenheim care la fel a refuzat vesta si'era pregatit sa se scufunde ca un adevat domn'                        Isidor Straus si sotia sa care au ramas pe vas imbratisati pana la final                                                                   Thomas Andrews arhitectul translanticului care se scufunda cu Titanicl sau  si ii pare rau ca nu  a constuit un vas puternic.
Acestia si multi altii carora numele le-a ramas anonim.Desigur au iesit la iveala si lasi printre care se numara desigur Bruce Ismay detinatorul liniei maritime White Star,care ii cere capitanului sa navigheze imprudent pentru a ajunge mai repede la NY si sa-si mentine vasul si numele pe prima pagina a ziarelor.Se afla printre primi care au parasit nava si a fost aratat toata viata cu degetul pentru lasitate.Deci intr-un fel sau altul  dorinta i-a fost  implinita.Avea stirile asigurate.
Supravietuitorii au fost supusi la o gramada de interviuri iar unele fraze au devenit celebre.In 1953 cand a fost filmat primul film despre Titanic,Anna Turja o supravietuitoare care nu avea idee ce inseamna un film a spus:Daca erau destul de aproape sa filmeze, de ce nu ne-au ajutat?Daniel Marvin o femeie aflata cu sotul sau       in luna de miere a marturisit:Mi-a spus ca eu merg si el ramane.M-a sarutat si asta a fost ultima data cand l-am vazut
Titanicul face parte din istorie la fel cum face parte si Statuia libertatii sau World Trade Center, dar supravietuitorii de pe vas cu marturisirile lor au scris istoria.

So true....

Deci, in primul rand vreau sa-mi cer scuze ca nu am mi scris niciun capitol, pur si smlu n-am avut timp.Si nici acum nu am dar totusi am gasit o portita.N-am scris nici macar un cuvant in legatura cu cartea, dar nu m-am putut abtine sa nu postez niste randuri extraordinare   I free myself from hatred through forgiveness and love. I understand that suffering, when it cannot be avoided, is here to help me on my way to glory. I understand that everything is connected, that all roads meet, and that all rivers flow into the same sea.Paulo Coelho

Capitolul 5

Capitolul 5

Jack nu parea deloc intimidat de luxul din sala de bal si de privirile curioase ale pasagerilor. Avea ochi numai pentru mine, ceea ce trebuie sa recunosc imi placea.

-Pe aici, domnule Dawson, ii spuse Cal fara chef.

L-a asezat la masa noastra, dar dupa cum ma asteptam nu langa mine. Statea intre doamna  Loxley si Thomas Andrews. Prima data cand i-am vazut fata lui Jack incruntandu-se a fost cand a observat toate acele furculite si pahare. Molly Brown parea ca-l simpatizeaza pe Jack asa ca ii soptea ce furculita trebuie sa foloseasca pentru mancarea respectiva.

-Deci, domnule Dawson, se auzi deodata vocea mamei, va multumesc ca i-ati salvat viata fiicei mele, dar cum de va aflati in partea aceasta a vasului? Nu erati multumit de conditiile de la clasa a 3-a?

-Ba da, doamna, dar asemenea fiicei dumneavostra si mie imi place sa ma plimb si spre bucuria mea, Titanicul e gigantic asa ca am pe unde. Felicitarile mele domnului Andrews pentru asta.

-Multumesc Jack si fara falsa modestie vad ca munca mea a dat roade. Vasul acesta este o adevarata fortereata. Luxul, fierul si forta sunt biletul nostru catre paradis.

-Credeam ca mergem spre New York, am spus eu pe un ton usor ironic, de data aceasta avand grija sa nu fie observat.

-Da, banuiesc ca New Yorkul face parte din paradis a raspuns domnul Andrews.

-De cate barci de salvare dispune Titanicul, a intrebat Jack.

-20, raspunse relaxat domnul Andrews. Trebuia sa fie 32, dar dupa parerea mea ar fi umbrit frumusetea vasului. Desigur, nici una din cele 20 nu va fi folosita vreodata.

-Nu va fi posibil?, am intrebat eu de data aceasta chiar fiind curioasa.

-Nu va fi necesar Rose, cum am mai spus, ti-am construit un vas puternic si sigur. N-ai niciun motiv sa-ti fie frica.

-Dar eu am?, a intrebat Jack la un moment dat.

-Este un vas sigur.

-Este un vas din fier, ca oricare altul, spuse Jack incruntandu-se.

-Domnule Dawson, de cati ani lucrati ca architect?

-Nu lucrez in domeniu.

-Ei bine, eu de multi, foarte multi. Stiu ce inseamna sigur si ce inseamna poate.

-Ma rog la Dumnezeu pentru binele meu si al tuturor ca intr-adevar sa stiti raspunse Jack.

Cu toate ca cei doi avesesera acel conflict ,Thomas Andrews parea sa-l simpatizeze pe Jack.

 Seara a decurs intr-un mod foarte placut. Eram fericita, fericita ca eram in compania unui strain. Ciudat, nu? Jack si-a petrecut-o inconjurat de  privirile pasagerilor curiosi, dar si de cei mai putin ingamfati si aroganti care chiar l-au invitat la masa lor. Numai eu nu avusesem ocazia de a vorbi cu el, cu toate ca nu stiam ce i-as putea spune.

Rose, te rog, imi sopti Cal, revino-ti si hai sa dansam. Oamenii vor incepe sa barfeasca si nu vreau asta. Crede-ma Rose: nici tu nu vrei asta.

Nu aveam de ales asa ca am dansat cu el. Nu puteam sa nu observ privirea geloasa a lui Jack din celalalt capat al salii.

-I-ti sta minunat rochia, Rose. Doar o ai de la mine.

-Multumesc, i-am raspuns eu sec.

Cal a observat si el privirea lui Jack si brusc m-a tras de maneca si am iesit afara.

-Balul acesta a luat sfarsit pentru noi doi, imi spuse el furios. Mergem sa ne culcam.

-Cal, mi-a salvat viata. Normal ca ii sunt recunoscatoare.

-Ii poti fi recunoscatoare si in alfel decat  acela de a te uita la el continuu.

-Esti patetic.

     Cand  am ajuns in camera m-am simtit oarecum usurata. Jack a ramas in compania unor oameni de treaba si  numai atunci am inceput sa realizez cat de bine e sa fi in viata. Nu as fi rezolvat prea multe lucruri daca m-as fi inecat. Cal ar ramane tot un ingamfat, iar mama ar gasi alte mijloace si mai murdare de a face rost de bani. Nu as fi rezolvat deci mai nimic, dar sigur as pierde multe.Nu as mai simti acest sentiment placut cand ma gandesc la Jack. Nu pot spune cum se numeste acest sentiment, dar pot sa spun ca este opusul a ceea ce am simtit cand m-am gandit la Cal. Nu am avut idée ce gandeste Jack. Poate se intrebat unde am plecat sau si mai rau daca m-am aruncat in ocean. Da, aproape am uitat de asta. Poate ma considera ridicola. Oricum nu mai conta. Presimteam ca o sa mai aud de el foarte curand.