-Toamna a venit ,e tarzie toamna ,a venit si nu mai pleaca,tu ai facut-o si pe mine nu m-ai luat. De ce?Toamna a venit dar tu nu,si nici eu nu am plecat, in acelasi loc stau intre frunzele acestea de toamna portocalie si nemiloasa.
-Nu te-am luat iubito,n-aveam cum, toamna nu m-a lasat, oamenii,frunzele tu,eu.Voi veni poate la primavera, dar nu te voi lua nici atunci.
-De ce repet acelasi lucru de atatea ori?de ce nu pot sa termin ce am inceput?.Vocea tot mai slaba iar ecoul lumanarii tot mai puternic.De ce nu m-ai luat, te implor nu ma lasa.Si mai zic odata incet incet si am tacut,intr-o tainica atmosfera de toamna.
Pomii se clatina in speranta ca se vor salva, e trist sa te uiti la ei acum.Iata ,inca unul a murit, iata inca o frunza a cazut.Voi muri si eu oare?De ce nu ramai ?Aceasta emotie e prea reala sa fie de toamna..
-Nu voi ramane, nu te voi lua, nu ma mai implora.Canta ,canta mai tare si lacrimile vor inceta sa curga .Vor dansa in ritmul strigatului tau, asa canta cu mai multa energie ,vei reusi inca o zi si inca una si totul s-a incheiat.Chiar s-a incheiat.Ultimul copac a murit.
Cam multa tristete. Sa treceti pe la o cafea. Chiar daca nu ma gasiti, am lasat-o in coltul blogului.
RăspundețiȘtergere